Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană (ADRS) alături de Fundația Hans Lindner și-au unit forțele pentru a asigura dezideratul întregii comunități sătmărene: viitoarea generație de profesioniști din domeniul agro-alimentar, cu ajutorul căruia să putem obține hrană sănătoasă, produse locale gustoase.

Datorită succesului avut cu programu „Produs Sătmărean” (peste 60 producători locali) prin care s-a reușit consolidarea relației dintre producătorii locali și consumatori, ADRS și-a fixat următorul obiectiv: creșterea vizibilității, conștientizării și recunoașterii produselor locale în rândul elevilor pentru a alege un liceu cu specializarea în domeniul agro-alimentar.

De câțiva ani Fundația Hans Lindner s-a axat prioritar pe formarea și instruirea profesională a elevilor și a tinerilor, precum și ghidarea acestora către învățământul dual și profesional.  Fundația Hans Lindner pune un mare accent pe importanța efectuării stagiilor de practică la agentii economici, membrii ADR, în domeniul agro-alimentar, pentru a putea spori interesul – în special al tinerilor – față de dezvoltarea spațiului rural, prin valorificarea resurselor naturale avute.

Fii tu următorul agricultor de succes!