În cadrul programului Next Farmer accentul cade pe proveniența locală a produselor, precum și pe calitatea de excepție a acestora. Conform concepției domnului Hans Lindner (antreprenor german): „Încrederea este bună, dar controlul este şi mai bun”, iar ca să se obțină produse gustoase și la un standard de înaltă calitate trebuie parcurse niște etape.

Protejarea sănătăţii consumatorilor se realizează de către Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor de-a lungul întregului lanţ alimentar, adică în fiecare etapă a procesului de producţie, de la fermă la consumator, prevenind astfel contaminarea alimentelor şi promovând igiena alimentară. Consumatorii trebuie conștientizați să caute și să aleagă produsele calitative și că acestea pot fi procurate chiar aici pe plan local de la producătorii locali. Produsele locale pot fi recunoscute prin logo, iar sistemul de marcă înregistrată și certificatul acordat de Produs Sătmărean garantează cumpărătorilor că vor cumpăra produse locale și controlate de calitate.

Pentru ca un produs să rămână întipărit în mintea oricui acesta trebuie să aibă la bază, în primul rând, respectarea unei rețete tradiționale locale transmise din moși-strămoși la care să se adauge un element inovativ. Succesul constă în final în realizarea unui produs vandabil, care să satisfacă papilele gustative chiar și ale celor mai mari critici culinari.

Fii tu următorul agricultor de succes!